Acasă » Posturi cu tagul: 'php'
Tagul: php
Web Hosting Upgrade 2020
În anul 2020 echipa și inginerii iHost au planificat o serie de îmbunătățiri a platformei de Web Hosting Classic și Hosting pentru WordPress și Magento.
Cu părere de rău fiecare Upgrade are și unele noutăți mai puțin pozitive. Din anul 2009 când iHost a început să presteze servicii de găzduire WEB punctul forte care a stat la baza serviciilor de Web Hosting a fost securitatea datelor și performanța scripturilor și aplicațiilor web. Cu anii au fost efectuate mai multe îmbunătățiri sau așa numite UPGRADE atât tehnice cât și de software pentru a oferi cea mai înaltă calitate și UPTIME pentru toți clienții. În luna Aprilie 2020, echipa iHost planifică mai multe UPGRADE de infrastructură, software și caracteristici care urmează să îmbunătățească disponibilitatea, calitatea, performanța și cel mai important, securitatea datelor și siteurilor web găzduite.
Procesul de Upgrade și modernizare este planificat și va fi efectuat în 3 faze. Mai multe detalii despre fiecare fază și lucrările efectuate citiți în continuare.
Hardware Upgrade
Toate conturile de Hosting active vor fi migrate pe echipament nou HPE din seria Proliant Enterprise Servers. Noile servere sunt dotate cu câte 192GB ECC RAM fiecare și procesoare din familia Dual XEON cu frecvență de 3.50GHz.
De asemenea noile servere beneficiază de stocare Enterprise SSD și NVME. Sistemul de stocare redundant configurat în RAID10 oferă o lățime de bandă de până la 3000MB/s per unitate de server, ceea ce va oferi un boost extraordinar pentru toate site-urile găzduite.
Conectivitatea serverelor de găzduire va trece de la 1000Mbps la 4000Mbps per server de găzduire. Ceea ce oferă o viteză decentă de descărcare / încărcare a fișierelor și datelor pe website prin conexiuni mobile 3G și 4G sau fibră optică.
Modernizarea echipamentelor nu afectează funcționalitatea paginilor web.
Software Upgrade
Toate soluțiile de Web Hosting utilizează sistemul de operare CLOUDLINUX și panoul de control DirectAdmin. Pentru a oferi o compatibilitate extinsă a tehnologiilor au fost păstrate versiuni de software care numai sunt menținute și nu beneficiază de suport. În toată această perioadă securitate, patching, adaptarea era oferită de către inginerii iHost pentru a menține paginile web care folosesc tehnologii care nu sunt adaptate la tehnologiile curente.
După upgrade toate serverele de găzduire urmează să ruleze cel mai nou Software Stack disponibil la data de 1 Aprilie 2020.
- CLOUDLINUX 8
- MariaDB 5.5/10
- LiteSpeed Enterprise
- PHP 7.4/7.3/7.2/7.1
Migrarea către noile configurații și versiunile de software va fi efectuată automat și nu implică acțiuni adiționale din partea clientului.
În cazul trecerii la noile versiuni de software există posibilitatea și riscul ca unele pagini sau aplicații web să numai ruleze din cauza incompatibilității. Pentru a elimina asemenea situații vă îndemnăm să faceți modificările necesare și să adaptați paginile web, aplicațiile sau script-urile la versiunile software indicate.
Security Upgrade
Ultima fază despre care o să notificăm adițional toți clienții. Aplicarea unor noi politici de securitate și procesare a datelor. Adoptarea noilor protocoale de securitate va îmbunătăți considerabil securitatea datelor împotriva spargerilor de site-uri, conturilor email, infectarea cu malware și va oferi un grad sporit de protecție împotriva atacurilor tip Bruteforce și DDoS.
Unele website-uri pot fi afectate de aplicarea noilor politici de securitate.
De ce este necesară migrarea?
În mare parte decizia de a migra la cel mai modern și securizat Software Stack este Securitate. Odată cu dezvoltarea tehnologiilor sau dezvoltat mai multe tipuri de atacuri și au fost identificate mai multe breșe de securitate în soluțiile software învechite. Acest fapt este o adevărată provocare zilnică pentru inginerii iHost ca să combată atacurile cibernetice și să creeze soluții sau patch-uri pentru software care nu este suportat oficial și nu se oferă soluții de la producători.
Notificări adiționale urmează să fie expediate către toți clienții.