Acasă » Noutăți (Pagina 2)

Categoria Noutăți

Incident tehnic din 11.06.2021

Stimați Clienți și parteneri.

Ținem să vă informăm despre un incident tehnic în cadrul iHost care a avut loc pe data de: 11.06.2021.

Cronologia Evenimentelor

11.06.2021 12:26 – Aplicarea schimbărilor de configurare

11.06.2021 12:32 – Indisponibilitate Parțială

11.06.2021 12:35 – Indisponibilitate completă

11.06.2021 12:37 – Acțiuni de Roll-Back și DRP

11.06.2021 12:52 – Recuperare Parțială

11.06.2021 13:35 – Recuperare Completă a Serviciilor

În această perioadă de timp rețelele iHost au fost indisponibile din cauza unei erori umane fapt ce a dus la degradarea completă a conexiunilor de Internet. În acest context nu a fost posibilă accesarea serviciilor pentru o perioadă de 15 minute, unele servicii au suferit o inaccesibilitate mai mare în final problema fiind remediată la orele 13:35 (GMT+2). In această perioadă de timp inginerii iHost au depus efort pentru remedierea problemei și restaurarea completă a serviciilor și accesului la servere și date. În această ordine vă informăm despre faptul că iHost își asumă complet și necondiționat eroarea umană care a cauzat deficiențe tehnice și consecințele care au urmat. În conformitate cu angajamentul de calitate (SLA) disponibil pe https://ihost.md/ro/service-level-agreement , iHost garantează o disponibilitate de 99,9% lunar pentru toate serviciile oferite. Din acest motiv și în conformitate cu calculele de disponibilitate efectuate independent de către UptimeRobot care sunt disponibile pe https://status.ihost.md/ disponibilitatea pentru ultimele 30 de zile este de 99,934%, această cifră fiind în creștere. Prin urmare dorim vă informăm că este deschisă o anchetă internă pentru a stabili toate circumstanțele producerii acestui incident și ca rezultat ne propunem să eliminăm astfel de situații și să revedem sistemele interne de testare, validare și implementare a schimbărilor în configurările infrastructurii. Dorim să menționăm că într-o perioadă de peste 5 ani de zile nu au existat asemenea cazuri sau situații de indisponibilitate majoră a serviciilor.

Cerem scuze pentru eventuale dificultăți la accesarea serviciilor iHost.